Diana Ionescu
Informare Magister legata de noile case de marcat fiscale
25 mai 2018

Dupa cum ati aflat probabil din presa, noile modele de case de marcat urmeaza a fi disponibile cel mai probabil pentru vanzare, dupa data de 15 iunie 2018.

De asemenea, autoritatile au modificat termenele de dotare a contribuabililor cu noile case de marcat astfel: pana la 1 septembrie 2018 pentru contribuabilii mijlocii si mari si pana la 1 noiembrie 2018 pentru contribuabilii mici (vezi informatia aici).

In opinia tuturor specialistilor din domeniu, termenele prevazute nu sunt realiste, avand in vedere numarul estimat de aprox. 900.000 de echipamente fiscale ce trebuiesc inlocuite in doar cateva luni.

Printre riscurile posibile pentru comercianti in urmatorul interval, mentionam:

  • Imposibilitatea producatorilor de echipamente de acest gen de a produce unui numar atat de mare de echipamente intr-un timp atat de scurt (fie datorita finantarii, fie a capacitatii limitate de productie);
  • Indisponibilitatea unui numar suficient de tehnicieni autorizati de catre Ministerul de Finante pentru a instala si fiscaliza on site, un numar atat de mare de echipamente intr-un timp atat de scurt;
  • Tentatia probabila a unor vanzatori de case de marcat de a specula comercial aceasta gama de produse sau serviciile conexe, prin cresterea artificiala a preturilor de vanzare datorita presiunii timpului;
  • Posibilitatea deloc neglijabila ca, datorita timpului redus de punere in productie, unele echipamente fiscale sa aiba, cel putin in prima faza, probleme in functionare (bug-uri).
  • Pericolul de modificare intempestiva a legislatiei din domeniu, prin simple ordine ANAF, modificare ce trebuie rapid transpusa in cadrul aplicatiilor fiscale AMEF.

Avand in vedere aceste risuri, compania Magister Software a luat din timp toate masurile necesare astfel incat clientii solutiilor noastre sa aiba o tranzitie cat mai simpla catre noile modele de case de marcat. Printre aceste masuri s-au numarat:

  • Actualizarea in perioada februarie-aprilie 2018, a tuturor contractelor de asistenta autorizata, astfel incat ele sa se conformeze noilor reglementari legale;
  • Implementarea in cadrul platformei noastre software SmartCash RMS a tuturor functiilor necesare integrarii usoare a noilor echipamente fiscale;
  • Modernizarea sistemului de subscriptie anuala, astfel incat sa putem face fata in cel mai scurt timp, nevoii de actualizare rapida a programelor instalate la clientii SmartCash RMS;
  • Actualizarea din timp a programelor SmartCash instalate la clienti la cea mai noua versiune, astfel incat instalarea noilor echipamente sa se faca intr-un timp cat mai scurt;
  • Integrarea in cadrul aplicatiei SmartCash POS a unui numar mai variat de noi modele fiscale, astfel inca sa limitam pe cat posibil riscul de indisponibilitate de stoc la un producator sau altul;
  • Inventarierea in sistemul unic informatic national Magister, a tuturor echipamentelor fiscale aflate in exploatare cu solutii SmartCash la nivelul intregii tari;
  • Introducerea unei grile rezonabile de preturi, unice la nivel national, pentru toate echipamentele fiscale integrate in platforma SmartCash RMS si pentru serviciile conexe necesare in aceasta perioada.

Iata in continuare cateva repere tehnice de care trebuie sa tineti cont pentru a avea parte de o tranzitie cat mai usoara si la preturi cat mai reduse catre noile echipamente fiscale:

  • Planificati din timp, impreuna cu reprezentantii nostri comerciali, achizitionarea, instalarea si fiscalizarea noilor echipamente;
  • Noile echipamente fiscale sunt inregistrate de la bun inceput intr-un sistem unic informatic national pe baza codului unic de productie. Pe baza acestui cod si aplicatia SmartCash POS urmeaza a fi activata, existand o corespondenta directa intre licenta SmartCash POS si identificatorul unic al echipamentului fiscal;
  • Achizitionati noile echipamente fiscale pentru solutiile noastre direct de la Magister Software, pentru a putea beneficia in continuare de statutul de licentiere OEM pentru aplicatia SmartCash POS. In caz contrar,Aveti fi nevoiti sa achitati o taxa suplimentara pentru upgrade de la o licenta OEM la una Retail;
  • Mentineti in permanenta aplicatiile SmartCash utilizate la ultima versiune, cea a lunii curente, astfel incat modelul de echipament fiscal ce urmeaza a fi instalat sa poata fi utilizat imediat fara timpi morti pentru actualizari la fiscalizare;
  • Pregatiti din timp fondurile necesare achizitionarii noilor echipamente, deoarece ele trebuiesc achitate in momentul facturarii pentru a putea demara procedurile de obtine a numerelor de ordine;

Printre modificarile importante derivate din legislatia caselor de marcat retineti urmatoarele:

  • Instalarea si fiscalizarea noilor case de marcat pentru solutiile Magister poate fi efectuata exclusiv de catre un tehnician Magister sau apartinand unei companii Partener Certificat Magister Software;
  • Contractul de asistenta tehnica autorizata incheiat cu compania Magister Software sau cu unul din cele 4 centre teritoriale de service autorizat Magister din tara (Bacau, Iasi, Craiova si Satu Mare), acopera pe langa altele si serviciile fiscale solicitate de legislatia in vigoare, incluzand protocolul necesar de notificare a defectiunilor fiscale prin call-center (nu exista costuri recurente suplimentare celor deja contractate);
  • In declaratia online de fiscalizare, incepand cu noile case de marcat, sunteti obligat sa declarati numarul acestui contract, data de incheiere si perioada de reinnoire (valabilitate) a acestuia;
  • In conformitate cu noua legislatie, contractul de service pentru case de marcat este obligatoriu, cate o copie a acestuia trebuind anexata la fiecare locatie de functionare, alaturi de cartile casei de marcat;
  • Procesul de obtinere a numarului de ordine in vederea fiscalizarii a fost modificat. El nu se mai obtine din registrul regional AMEF ci dintr-un registru unic national intretinut de ANAF-DGFP;
  • Protocolul de obtinere a numerelor de ordine este in mare acelasi ca si pana acum, cu mentiunea ca este posibil ca numerele sa poata fi obtinute mult mai rapid (sa speram) datorita faptului ca ele sunt deja prealocate echipamentului respectiv inca din momentul inregistrarii lor de catre producatori;
  • Fiscalizarea a fost simplificata, in sensul ca acum nu mai este necesara prezenta organului fiscal ci doar cea a tehnicianului autorizat de catre MF;
  • Depunerea declaratiilor de instalare este posibil sa poata fi efectuata electronic (deocamdata nu este decat o promisiune) dar in principiu este doar un proces de depunere a unui document la registratura directiei de finante de pe raza locatiei de instalare.

Incepand cu data de 29 mai 2018, consultantii nostri comerciali vor lua legatura cu fiecare dintre companiile utilizatoare de solutii SmartCash, in vederea stabilirii modelelor optime de echipamente ce urmeaza a inlocui echipamentele fiscale actuale.
Cu aceasta ocazie veti putea afla mai multe detalii legate atat de preturi, cat si de caracteristicile echipamentelor propuse.

Este de asemenea important sa stabilim impreuna, cu aceasta ocazie, perioada optima pentru dvs. in care aceste echipamente urmeaza a fi achizitionate, pentru dimensionarea coresunzatoare a comenzilor in productie.

Speram sa finalizam aceasta etapa pana pe data de 15 iunie 2018, astfel incat sa putem incepe dupa aceasta data livrarile efective de echipamente noi in ordinea programarilor.

Din pacate, in pofida stirilor speculative existente in piata, va asiguram ca nu exista inca nici un model nou de casa de marcat produs in serie, indiferent de tip, cu exceptia modelelor prototip prezentate catre autoritati pentru avizare. Demararea proceselor de fabricatie in serie nu este un pas simplu, de aceea nu credem ca putem dispune inca de noi modele pentru vanzare inainte de jumatatea lunii iunie 2018.

Ne dorim insa sa folosim in mod util timpul ramas pana la aceasta data si sa ne pregatim, atat noi cat si dumneavoastra din timp, pentru o cat mai rapida inlocuire a echipamentelor fiscale.

Va asiguram ca, la fel ca si pana acum, vom fi alaturi de dumneavoastra si in aceasta etapa, deloc simpla, de upgrade tehnologic catre noile modele de case de marcat.

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Categorie: Blog
Etichete:

HAI SĂ ÎNCEPEM UN PROIECT
ÎMPREUNĂ!

Completeaza datele tale de contact in formularul următor și un consultant Magister te va contacta în cel mai scurt timp.

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de Confidențialitate și Termenii și Condițiile Google.

Pin It on Pinterest

Distribuie Articolul

Distribuie Articolul

Dacă ți-a plăcut, distribuie acest articol și prietenilor tăi!