De la primul magazin la o rețea în dezvoltare – tehnologia care face diferența
Rețeaua Practi este un exemplu clar de dezvoltare inteligentă în retailul românesc. În doar câțiva ani, brandul a ajuns la 5 magazine, fiecare deschis pe baza aceleiași fundații solide: platforma SmartCash RMS.
Noul magazin din Drobeta Turnu Severin, va fi inaugurat pe 7 aprilie. Inaugurarea unei noi locații confirmă încă o dată eficiența unui model de business construit pe tehnologie scalabilă și procese bine definite.
De la primul magazin deschis în Craiova, în urmă cu șase ani, rețeaua Practi a ales să implementeze unitar soluția SmartCash RMS în toate locațiile. Această continuitate tehnologică a permis dezvoltarea organică a rețelei, menținând controlul asupra operațiunilor și o experiență coerentă pentru clienți.
După deschiderea magazinului cu numărul 4 în Roșiorii de Vede, la finalul anului 2025, extinderea continuă în mod natural cu noua locație din Drobeta Turnu Severin. Echipa Magister a finalizat deja instalarea sistemelor, asigurând o lansare fără sincope.
Concept modern adaptat nevoilor consumatorilor
Magazinele Practi sunt concepute ca spații moderne, cu suprafețe cuprinse între 400 și 500 mp, amplasate în zone accesibile și cu locuri de parcare generoase. Conceptul este orientat spre rapiditate și eficiență, oferind clienților acces facil la produse esențiale pentru gospodărie.
Sortimentația include peste 3500 de produse, de la detergenți și soluții de curățenie, până la produse de îngrijire personală și articole din hârtie. În completare, brandul dezvoltă și produse proprii, menținând un echilibru între calitate și preț competitiv.
Formatul de tip hard discount permite rețelei Practi să răspundă eficient cerințelor unei piețe dinamice, în care consumatorii caută rapiditate, accesibilitate și diversitate.
Tehnologie unificată pentru managementul rețelei
La nivel central, rețeaua Practi utilizează aplicația SmartCash HQ, componentă esențială din suita SmartCash RMS, responsabilă cu managementul lanțurilor de magazine. Aceasta asigură control unificat asupra tuturor locațiilor și permite implementarea rapidă a strategiilor comerciale.
În magazine, activitatea este susținută de:
- SmartCash POS Professional și integrarea cu terminalele bancare
- SmartCash Shop Professional pentru gestiunea operațională
- SmartCash Mobility Android pentru procese mobile rapide
Echipamentele certificate – de la POS-uri touchscreen până la scanere și terminale mobile – contribuie la un flux de lucru eficient. Hardware stabil si adaptat cerințelor din retailul modern.
Rețeaua Practi – investiție în comunități locale
Fiecare magazin Practi deschis în Craiova, Caracal, Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede și acum Drobeta Turnu Severin reprezintă mai mult decât o extindere comercială. Este o investiție directă în comunitate, oferind acces la produse esențiale într-un format modern și accesibil.
Din perspectiva Magister, colaborarea cu rețeaua Practi demonstrează că SmartCash RMS este o platformă matură. SmartCash RMS este capabilă să susțină dezvoltarea controlată a rețelelor de retail din România.
Prin tehnologie românească, implementări standardizate și un ecosistem complet de soluții, Magister continuă să sprijine retailerii locali în scalarea sustenabilă.
0 Comentarii