Diana Ionescu
Conferința Națională Magister 2025: Privind spre viitor. Împreună, mai puternici
11 noiembrie 2025

Puterea parteneriatului și direcțiile strategice de dezvoltare ale companiei

În perioada 24–26 octombrie 2025, la Hotel Peștera – Wellness & Spa, a avut loc Conferința Națională Magister 2025, un eveniment dedicat colaborării, încrederii și performanței. Reuniunea a adus împreună peste 50 de parteneri certificați Magister din toate regiunile României – de la Iași și Cluj-Napoca, până la Constanța, Craiova, Suceava și Satu Mare.

În cea de-a doua parte a conferinței, Mihaela Petcu – National Sales Manager Magister, a susținut un discurs inspirațional despre puterea parteneriatului Magister și direcțiile strategice de dezvoltare ale companiei pentru 2026.

„Pentru noi, această conferință nu este doar o întâlnire profesională, ci dovada unei comunități solide, construite pe încredere, profesionalism și colaborare autentică.” — Mihaela Petcu, National Sales Manager, Magister Software

Atat Mihaela, cat si Nicoleta Puia – MCP Coordinator, au evidențiat faptul că rețeaua de parteneri Magister este unul dintre cele mai valoroase atuuri ale companiei. Într-un context de piață tot mai competitiv, forța colectivă a acestei comunități a devenit cheia succesului.

2025 – Un an al consolidării și al ascultării active

Managerul comercial a subliniat că în 2025, Magister a consolidat portofoliul de soluții, a crescut capacitatea de suport și a investit în inovație și automatizare.
Totodată, compania a pus un accent major pe ascultarea feedbackului partenerilor din teren, pentru a adapta permanent soluțiile software la realitățile pieței.

„Ceea ce ne spuneți voi – din teren – este busola care ne ghidează.
Astăzi nu vorbim doar despre rezultate, ci despre oameni. Despre voi, partenerii noștri, care v-ați adaptat, ați învățat și ați rămas aproape.” – — Mihaela Petcu, National Sales Manager, Magister Software

2026 – Extindere, digitalizare și inovație

Privind înainte, Mihaela Petcu a anunțat direcțiile strategice pentru SmartCash RMS 2026:

  • Digitalizarea comerțului de proximitate, prin soluții integrate POS și raportare avansată;
  • Automatizarea operațiunilor logistice, cu module noi pentru gestiune, inventariere și integrare cu platforme externe;
  • Comerțul hibrid (fizic + online), prin conectori dedicați pentru marketplace-uri, ERP-uri și platforme e-commerce.

În discursul său, Mihaela Petcu a adus în prim-plan partenerii care s-au remarcat prin performanță și dedicare, felicitând Top 3 parteneri ai anului 2025:

Mihaela a mulțumit tuturor partenerilor pentru implicare, profesionalism și loialitate, evidențiind că fiecare contribuție, indiferent de dimensiune, consolidează rețeaua Magister.

Concluzie – Nu vindem software. Susținem afaceri.

„Fiecare licență SmartCash RMS implementată înseamnă o afacere locală care funcționează mai bine.
Un antreprenor care poate dormi mai liniștit.
Un magazin care își poate continua activitatea, chiar și într-un mediu economic imprevizibil.” — Mihaela Petcu, National Sales Manager, Magister Software

Prin aceste cuvinte, Mihaela Petcu a încheiat cu un mesaj esențial: Magister nu este doar un furnizor de software, ci un partener activ, implicat și determinat să susțină retailul românesc în fiecare pas.

0 Comentarii

Categorie: Blog | Evenimente

HAI SĂ ÎNCEPEM UN PROIECT
ÎMPREUNĂ!

Completeaza datele tale de contact in formularul următor și un consultant Magister te va contacta în cel mai scurt timp.

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de Confidențialitate și Termenii și Condițiile Google.

Pin It on Pinterest

Distribuie Articolul

Distribuie Articolul

Dacă ți-a plăcut, distribuie acest articol și prietenilor tăi!