Dupa cum, poate, ati si aflat deja, am lansat noul program de certificare pentru partenerii nostri – actuali si viitori deopotriva, fiindca programul este deschis tuturor companiilor ce activeaza in domeniul solutiilor pentru retail si sunt interesate sa ofere clientilor solutii SmartCash RMS.
Care este utilitatea unui nou program de certificare? Ei bine, pentru a va raspunde la aceasta intrebare, permiteti-ne sa ne intoarcem in anul 2005, cand lansam propriul nostru program de certificare. De atunci, ne-am tot extins si consolidat reteaua de parteneri, reusind o acoperire nationala, am implementat solutiile SmartCash in peste 5000 de magazine (la sfarsitul lui 2012) si am acordat asistenta utilizatorilor pentru ca si ei sa aiba, la randul lor, succes in activitate.
Iata ca au trecut 8 ani de atunci, in care am evoluat si am invatat impreuna, in care ne-am intalnit si sfatuit, v-am ascultat observatiile si sugestiile, am luat aminte la problemele si provocarile inerente activitatii din si pentru retail, am urmarit schimbarile din piata, am cautat noi solutii si am continuat sa inovam. Asa am ajuns la concluzia ca avem toti nevoie de un nou program de certificare – un program axat pe competente, segmentat in trei niveluri si patru specializari profesionale pentru a permite fiecarui partener sa activeze pentru serviciile pe care le stapaneste cel mai bine.
In acelasi timp, ne-am angajat sa va acordam tot suportul necesar pentru a va perfectiona continuu personalul implicat in activitatea de implementare si service. In acest scop, in luna mai am inaugurat o platforma de e-learning unde vor fi lansate lunar cursuri si teste care sa-i pregateasca pe angajatii in curs de certificare pentru evaluarea scrisa anuala, prima urmand a avea loc in aprilie 2014.
In concluzie, noul program de certificare Magister:
- Pune accent pe competenta si pe valoare, promovandu-i pe cei mai sarguinciosi dintre specialistii in solutii pentru retail pentru ca toti, impreuna, sa ii luam si sa-i dam ca exemplu si astfel sa progresam impreuna.
- Numai o evolutie bazata pe perfectionare continua poate garanta succesul pe termen lung. Asadar, prin noul program ne antrenam impreuna pentru succes. Daca ne dorim mai mult, trebuie sa putem sa oferim mai mult. Avem toti datoria fata de clientii-comercianti sa fim tot mai buni ca sa ajutam comertul romanesc sa prospere.
- Aveti ocazia sa va perfectionati GRATUIT si continuu personalul implicat in activitatea de implementare si service pentru solutiile SmartCash RMS, in conditiile in care respecta programul de evaluari stabilit.
Asadar, va invitam sa ne fiti alaturi in trecerea la noul program de certificare cu incredere si optimism ca vom avea impreuna rezultate exceptionale. Si, ca de fiecare data, va multumim ca ne sunteti alaturi, ca ne sustineti, ca ne sunteti parteneri! Sa auzim numai de bine!
0 Comentarii